» » » Americanii au dinamitat un deşert pentru a simula terenul de pe Luna

Înainte ca astronauţii americani să ajungă pe suprafaţa Lunii, au făcut câteva exerciţii pe Pământ. Pentru a face posibil acest lucru, către sfârşitul anilor '60, NASA a aruncat în aer o mare parte din deşertul Arizona.

Agenţia spaţială a folosit peste 100 de kilograme de dinamită şi câteva zeci de tone de îngrăşământ pentru a forma cratere în deşertul Cinder Lake. 

NASA a utilizat o hartă lunară precisă pentru a crea o replică a zonei în care urma să aterizeze Apolo 11. Dimensiunea craterelor varia între 1,5 metri şi 12 metri şi erau localizate după un model standard, arată v-e-n-u-e.com.

Pentru a crea cele 47 de cratere în deşert, au fost utilizate, în doar 4 zile, peste 140 de kilograme de dinamită şi peste 6000 de kilograme de îngrăşământ.



Aceste cratere le-au permis astronauţilor să facă exerciţii pe teren dificil, folosind un vehicul lunar (LRV).



De curând, fotografii Geoff Manaugh şi Nicola Twilley au vizitat regiunea Cinder Lake şi au fost surprinşi să constate că niciun crater nu a făcut faţă timpului. Mai toate găurile masive create de NASA în interesul explorării spaţiale s-au astupat. 

Click AICI pentru mai multe imagini.

Sursa: ANTENA 3

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO