» » » » » Dosarul lui Dan Voiculescu, voiaj între instanţe



Dan Voiculescu vs. nervii judecătorilor. După ce în urmă cu şase luni, procesul liderului Partidului Conservator a fost mutat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti, acum dosarul este mutat înapoi de la Tribunalul Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Este vorba de dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de obţinere de foloase necuvenite, în urma achiziţionării unui teren în nordul Capitalei de la Institutul de Cercetări Alimentare, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel al pieţei.
Fiind parlamentar, Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în 2008 direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 25 iunie 2012, când judecătorii de la ICCJ se pregăteau să pronunţe sentinţa, Voiculescu şi-a dat demisia din Senat. Devenind simplu cetăţean, ICCJ a trebuit să-i decline competenţa de a judeca această cauză, iar dosarul a fost trimis la Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Cum Voiculescu a fost ales din nou senator la alegerile din 9 decembrie, judecătorul din oficiu de la TMB a prezentat extrasul din Monitorul Oficial care demonstrează că mandatul lui Voiculescu a fost din validat şi a decis retrimiterea la ICCJ, singura instanţă competentă să judece parlamentari în funcţie.
Conform procedurii penale, dosarul se reia la ICCJ din punctul în care a fost lăsat astfel încât probele rămân în continuare administrate. Termenul de prescripţie a faptelor este de 2018.
Avocatul Daniel Fenechiu, recent ales deputat PPDD, susţine că demisia lui Voiculescu din vară şi noul mandat obţinut în decembrie reprezintă o strategie deliberată de tragere de timp. "Dan Voiculescu şi-a făcut un calcul foarte simplu: demisionează din Parlament, Înalta Curte nu mai este competentă să-i judece dosarul, urmează un timp pentru transferul la Tribunalul Bucureşti de 2-3 luni de zile; între timp se organizează alegeri, candidează din nou, iar urmează 2-3 luni pentru transferul dosarului şi, sincer, nu sunt convins că peste câteva luni nu vom asista la o nou demisie a domnului Voiculescu pentru că aceasta înseamnă o nouă stagnare a dosarului şi o trimitere din nou la TMB", a declarat Fenechiu la RTV.
Avocatul susţine că varianta unei noi demisii din Parlament a lui Voiculescu este plauzibilă deoarece este mai convenabil pentru acesta ca dosarul său să fie judecat la TMB decât la ICCJ. 
La Înalta Curte, Voiculescu nu poate depune decât recurs, pe când la Tribunalul Bucureşti are două căi de atac, apel şi recurs. "Tehnic vorbind, în dosarul domnului Voiculescu se poate ajunge în câteva luni la o soluţie la ICCJ. Ar urma un recurs care, aşa cum suntem obişnuiţi de Înalta Curte, nu durează foarte mult", a precizat deputatul PPDD adăugând că Voiculescu ar putea primi o sentinţă definitivă într-un an.
În schimb, un proces la TMB ar putea dura 3-4 ani, timp în care Voiculescu ar mai putea candida fie la europarlamentarele din 2014, fie la parlamentarele din 2016.
Lucrurile sunt complicate şi mai tare de faptul că Voiculescu nu a depus încă jurământul de senator, deşi mandatul i-a fost validat. "E o strategie genială. Judecătorul, sesizat din Monitorul Oficial, constată azi că nu mai este competent. Soluţie este complet nelegală având în vedere că dobândeşti calitatea de senator doar după ce eşti validat şi depui jurământul. Probabil va urma un recurs la decizia de declinare a competenţei care va fi cu siguranţă admis. Dosarul se va întoarce la TMB, se vor mai pierde 3 luni... A te prevala de această situaţie este o găselninţă avocăţească foarte ingenioasă care-i câştigă lui Dan Voiculescu câteva luni", susţine Daniel Fenechiu.
Acesta a precizat că acest gen de manevre este permis de regimul inadecvat al imunităţii pentru parlamentari care le permite să fie judecaţi doar de anumite instanţe, deşi articolul 16 din Constituţie prevede egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, şi-a anunţat, pe 25 iunie, demisia din Senat, el spunând că motivul este respingerea unui proiect privind dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală.
"Motivul este legat de faptul că, la ultima întâlnire a comisiei de buget-finanţe, s-a respins proiectul de lege prin care solicitam dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală. Într-un Parlament în care comisia de buget, cea care veghează la bugetul României, dă un aviz negativ unui astfel de proiect de lege este pentru mine de neînţeles. Îmi pare rău şi pentru acest lucru îmi dau demisia", a declarat Voiculescu,  în faţa colegilor săi senatori.
Preşedintele fondator al PC a menţionat că un gest similar a făcut şi în 2007 după ce şi-a dat seama că nu există susţinerea parlamentară necesară pentru adoptarea unui alt proiect de-al său, anume reducerea TVA la produsele alimentare de bază.
"După trei ani de luptă, în septembrie 2007, când a devenit evident că majoritatea parlamentară nu era dispusă să susţină acest proiect, am demisionat din funcţia de senator. Nu am renunţat, ci mi-am respectat principiul: angajamentul este mai important decât funcţia", a afirmat Voiculescu.
În ceea ce priveşte dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscală, Dan Voiculescu susţine că măsura este absolut necesară într-o ţară în care evaziunea este estimată la 50 de miliarde de euro.  "Am solicitat întregii clase politice să susţină acest proiect, care nu presupune costuri bugetare şi nu are niciun fel de culoare politică. Şi, totuşi, Guvernul Ungureanu a avizat negativ acest proiect, iar marţi, 19 iunie 2012, Comisia pentru buget şi finanţe din Senat a întocmit raport de respingere, asumând punctul de vedere al Guvernului PDL", precizează Voiculescu arătând că demisia sa se doreşte un semnal de alarmă pentru colegii din Senat în faţa pericolului reprezentat de evaziunea fiscală.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO