Un barbat din Tamasi sustine ca a fost batut de primarul comunei si de un consilier local. Totul ar fi pornit de la o reclamatie pe care Petrica Toma ar fi facut-o in primavara acestui an cu privire la modul in care au fost cheltuite fondurile europene. Primarul acuzat sustine ca barbatul „era viu si nevatamat” când l-a vazut ultima data si ca „poate s-a lovit singur”.
Petrica Toma, in vârsta de 43 de ani, din Tamasi, o acuza pe primarita comunei, Veronica Dontu, si pe mai multi sustinatori ai acesteia ca l-ar fi batut. „Duminica seara, pe la ora 18.00, m-au prins chiar in poarta casei mele si au sarit la bataie, ne-a declarat Petrica Toma. Scandalul a inceput din primavara. Eu am facut sesizare la DNA pe subiectul fondurilor europene. Este un grup infractional aici, in Tamasi. De atunci au inceput sa ma ameninte cu moartea.” Petrica Toma sustine ca, pe masura ce ancheta avanseaza, dusmanii sai devin mai indârjiti. „M-au mai batut si alta data, dar nu au lasat asemenea urme. Acum, m-au desfigurat.”
Acuzatii grave
„Poate s-a lovit singur!”
Veronica Dontu, primarul comunei Tamasi, sustine ca toate acuzatiile sunt lipsite de fundament si ca nu l-a atins pe Petrica Toma: “A fost contracandidatul meu la alegerile locale si, de atunci, cei de la PD-L il antreneaza in astfel de comportamente.” Edilul arata ca Toma, care a luat 17 voturi la alegerile din iunie, se tine de capul ei, “face circ” si o reclama peste tot. “De pe 1 martie, când am anuntat ca plec din PD-L, numai de asa ceva am parte. M-a reclamat la Directia Apelor, la DGA, DNA, Ministerul Mediului, peste tot! Daca apa curge, eu sunt de vina, daca o frunza sta strâmb, e vina mea, daca au montat un banner prea jos si l-a agatat o masina, eu l-am luat!” declara Veronica Dontu. Ea arata ca, de fapt, Petrica Toma e cel care i-a hartuit pe consilierii USL: “Eram cu echipa, faceam campanie din casa in casa – vorbeam cu oamenii si imparteam pliante – iar el ne-a insultat, ne-a urmarit cu bicicleta, ne-a bagat aparatul de fotografiat in ochi! S-a tinut dupa noi, apoi s-a oprit in poarta casei. Era viu si nevatamat când l-am vazut ultima oara. Noi nici nu l-am atins. Poate s-a lovit singur!” (Silvia Patrascanu)
Politistii au intocmit dosar penal
Incidentul de la Tamasi a ajuns si in atentia oamenilor legii. „Politistii au identificat persoana in cauza la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, insa a refuzat sa ofere date despre cele intâmplate. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru savârsirea infractiunii de loviri sau alte violente si se continua cercetarile”, a declarat insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. (Geta Panaite)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu