Armata israeliană a început, vineri, mobilizarea a 16.000 de rezervişti în cadrul operaţiunii militare "Pilon de Apărare" împotriva grupărilor armate din Gaza, a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei, citată de AFP.
"Procesul este în curs, armata distribuie convocări pentru 16.000 de soldaţi în rezervă", a precizat purtătoarea de cuvânt.
Doi palestinieni au fost ucişi în timpul unui raid aerian israelian în nordul Fâşiei Gaza, în timpul vizitei premierului egiptean Hisham Qandil, au anunţat surse medicale palestiniene, citate de AFP.
Un purtător de cuvânt al premierului israelian Benjamin Netanyahu acuzase anterior mişcarea Hamas, care controlează Fâşia Gaza, că nu respectă armistiţiul provizoriu anunţat de Israel în timpul vizitei şefului Guvernului egiptean.
Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a aprobat joi convocarea a până la 30.000 de rezervişti, ce ar putea fi mobilizaţi în orice moment. "Suntem pe cale să extindem campania" militară din Gaza, a declarat pentru televiziunea israeliană purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Yoav Mordechai.
Premierul egiptean Hisham Qandil, aşteptat vineri dimineaţa în Fâşia Gaza, a ajuns deja, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate ale mişcării Hamas, ce controlează enclava palestiniană."Premierul egiptean a ajuns (în Gaza) prin punctul de trecere de la Rafah, iar oficialii Guvernului palestinian (Hamas) l-au întâmpinat", a precizat sursa citată pentru AFP.
Două rachete lansate din Gaza au căzut joi pentru prima dată în regiunea Tel Aviv, situaţie pe care Barak a calificat-o drept o "escaladă". "Tirurile asupra Gush Dan (regiune din Tel Aviv, n.red.) şi extinderea tirurilor împotriva Israelului reprezintă o escaladă, iar această escaladă va avea un preţ pe care cealaltă parte va trebui să îl plătească", a avertizat Barak într-un comunicat.
Cabinetul de securitate israelian a autorizat, miercuri seara, convocarea unor rezervişti în urma atacului ţintit asupra liderului militar al Hamas, Ahmed Jaabari, ucis într-un raid aerian în Gaza, faţă de care grupările armate palestiniene au ripostat cu tiruri de rachetă împotriva Israelului.
Frontul din mediul online
Armata israeliană (IDF) şi gruparea palestiniană Hamas au deschis un nou front în războiul de propagandă, prin intermediul reţelei de socializare Twitter, comentează BBC News Online.
Miercuri, IDF a început să posteze mesaje în timp real pe Twitter despre operaţiunea sa militară în desfăşurare împotriva grupării Hamas din Fâşia Gaza.
Astfel, armata israeliană a postat pe Twitter o înregistrare video a atacului în care a fost ucis Ahmed Said Khalil al-Jabari, liderul organizaţiei militare a Hamas, precum şi un afiş care anunţa "eliminarea" acestuia.
Între timp, în ultimele 20 de ore, Hamas a comentat neîntrerupt în legătură cu atacurile sale cu mortiere şi rachete împotriva diverselor ţinte israeliene, inclusiv asupra a ceea ce susţine că ar fi o bază militară.
Joi, aceasta a postat o înregistrare video pe YouTube ce susţine că prezintă lansarea unei rachete Fajr 5 către Tel Aviv, pentru prima dată.
La rândul său, armata israeliană a postat pe Twitter un link către o înregistrare video ce ar arăta un atac aerian israelian asupra unui "depozit de rachete din #Gaza", în cea de-a doua zi a operaţiunii sale militare.
Brigăzile Ezzedin al-Qassam au folosit, de asemenea, Twitter pentru a-şi promova mesajele.
Folosirea "social media" pentru a anunţa şi comenta operaţiuni militare, aproape în timp real, este un punct de plecare semnificativ pentru platforma de reţele de socializare. Aceasta poate aduce însă părţile beligerante în conflict cu propriile reguli ale Twitter, care stipulează: "Violenţa şi Ameninţările: Nu puteţi publica sau posta direct ameninţări specifice de violenţă împotriva altora".
http://www.ziarulatac.ro/eveniment/israelul-ataca-dur-fasia-gaza-hamas-nu-a-respectat-armistitiul-27939
Niciun comentariu: