Conform Vocii Rusei, statul român nu mai funcţionează, iar serviciile secrete sunt brambura
Vocea Rusiei: "Într-o ţară în care convorbirile primului ministru, iar apoi şi convorbirile preşedintelui ţării ajung să fie publicate în presă se poate întâmpla absolut orice". În opinia comentatorilor de la vocea Rusiei, scandalul generat de interceptările convorbirilor lui Traian Băsescu demonstrează fără echivoc faptul că în România nu mai există un stat funcţional şi nici instituţii statale funcţionale.
"Din punct de vedere profesional, există foarte puţine lucruri mai umilitoare decât publicarea în presă a înregistrărilor în care figurează şeful statului. Situaţia este extrem de umilitoare pentru Traian Băsescu, mai ales din cauza imaginii sale de preşedinte-jucător care de facto conduce serviciile secrete. Această imagine a fost distrusă, spartă şi terfelită de cei care au organizat interceptările şi publicarea acestora. De acum încolo, preşedintele nu se mai poate baza pe loialitatea necondiţionată a serviciilor, loialitate care a fost o parte integrantă a sistemului politic construit de Traian Băsescu. În cazul stenogramelor în care figura Victor Ponta, contextul problemei a fost altul: premierul niciodată nu şi-a bazat autoritatea pe ajutorul serviciilor secrete şi situaţia în care în presă au fost distribuite interceptări aparent incriminatoare părea a fi un episod oarecum firesc în contextul luptei politice interne", constată Vocea Rusiei, preluată de adevarul.ro. Potrivit celor de postul rus de radio, "însăşi existenţa stenogramelor în cadrul dosarului „Motorina" denotă o suită întreagă de „defecţiuni" pe întregul lanţ al protecţiei informaţionale a preşedintelui: dacă înregistrările s-au făcut din „centrală", atunci cum acest lucru a fost permis de echipele de la de STS care, teoretic, ar trebui să protejeze instituţia prezidenţială? Cum s-a întâmplat ca Traian Băsescu, cel care (teoretic) le ştie pe toate, nu a ştiut despre aceste înregistrări?" se întreabă Vocea Rusiei. Mau multe pe AGENTIA
Niciun comentariu: