Tipic românesc. Sistemul electronic care opera baza de date a Poliției Române, cu amprentele, nu mai funcționează de trei luni de zile. Astfel că mii de dosare sunt blocate.
Situație fără precedent la Poliția Română. Sistemul care oprezează baza de date prin programele Imagetrak şi AFIS 2000, s-a stricat încă din 20 iunie 2012, și nici până în prezent acesta nu a fost rezolvat.
Totul a pronit de la o defecţiune la sistemul de alimentare care nu a mai putut fi remediată.
Astfel că polițiștii sunt nevoiți să facă verificările amprentelor, ca pe timpuri, adică manual.
Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa spune că sisemul nu beneficia de mentenanță din partea firmei și că a alocat bani la rectificarea bugetară pentru remedierea acestei probleme.
”Când am venit la minister şi am aflat că aceste baze de date nu funcţionează, am făcut eforturi ca la rectificarea bugetară să se aloce bani pentru mentenanţa bazelor de date, în contextul în care contractele expiraseră. S-a luat legătura cu firma din Franţa, cea care asigură mentenanţa, iar reprezentanţii acesteia sunt în România de două săptămâni”, a spus Mircea Duşa.
Programul Imagetrak este cea mai complexă bază de date a Poliţiei Române şi conţine datele particulare ale tuturor suspecţilor înregistraţi la nivel naţional, respectiv înălţime, greutate, culoarea ochilor, a părului şi semne particulare, cum ar fi tatuaje, cicatrice. exclusivnews.ro
Home
»
POLITIE
» De trei luni de zile poliția verifică amprentele manual, întrucât sistemul electronic nu mai merge
Topics: POLITIE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Miliarde de lei sunt cheltuite arbitrar de Guvern, an de an, cu încălcarea legii finanţelor şi fără să existe nicio sancţiune. Prin fondu...
-
Mugur Isărescu a fost avizat favorabil, luni, de Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru un nou m...
-
Agresarea adolescentului român de etnie romă la Paris este "un act de barbarie" legat de o "răzbunare", incidentul ...
-
Specialiștii noștri au alcătuit un portret robot al viitorul președinte al României bazat pe preferințele de până acum ale românilor. Iat...
-
IVD, serviciul olandez de informaţii, a oferit guvernului turc mai mult de o sută de nume ale unor posibili jihadişti olandezi care s-ar p...
-
Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, este audiat de procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în legă...
-
Iulian Păncescu, procurorul care a avut curajul să-l reţină pe fratele preşedintelui, este unul dintre cei mai tineri magistraţi ai Direc...
-
O situatie ciudata se inregistreaza la Onesti, acolo unde primarul Laurentiu Neghina a ajuns sa se judece cu el insusi, ba chiar in 3 pro...
-
Zeci de persoane au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu mâncare la hramul mănăstirii Tazlău, judeţul Neamţ, unde au mâncat preparat...
-
S-a tras linia! Partidele si-au facut lista noilor primari, in curând ii vor instala in functie, le vor face si poze, apoi instruiri. Ce ...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: