Curtea Constituţională a amânat, joi, până în 12 septembrie, o decizie privind referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale, au declarat surse politice. În aceste condiţii, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.
Curtea Constituţională a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, amânată miercuri seară după ce a solicitat informaţii MAI şi INS.
Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor declarau, pentru MEDIAFAX, miercuri seară, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională, miercuri, precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.
În 24 iulie, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a anunţat că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este de 18.292.514.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri seară, că ştia că decizia CC privind referendumul va fi luată joi, că amânarea acesteia nu îl îngrijorează şi că CC trebuie să aibă la dosar "documente originale, nu trimise la BEC".
Niciun comentariu: