» » Rafo s-a impotmolit din nou in proceduri

Creditul pe care Rafo era pe punctul de a-l obtine, in valoare de 50 de milioane de euro, necesar pentru a putea reporni partial instalatiile in acest an, a devenit incert dupa ce banca din Londra cu care s-au purtat negocierile nu a mai acceptat conditiile stabilite initial, dupa cum a precizat Ioan Marian, purtatorul de cuvint al rafinariei onestene, in cadrul unei conferinte de presa care s-a desfasurat zilele trecute. Banca a fost de acord sa imprumute Rafo cu 50 milioane de euro, cu garantie din partea statului roman, in conditiile unei perioade de gratie de un an si a unei perioade de rambursare de 5 ani. “Ba mai mult, banca a fost de acord sa suplimenteze creditul, pina la 115 milioane de euro, dar apoi s-a razgindit si a revenit la prima varianta – a precizat Ion Marian. Insa miercurea trecuta banca a venit cu propunerea de a schimba toate documentele oficiale si a spus ca nu mai e de acord cu termenul de gratie, si nici cu perioada de rambursare”. Problemele sint legate si de dobinzile care au fost convenite, avind in vedere ca exista si o garantie a statului. “Nici statul nu accepta ca banca sa puna orice dobinda”, a aratat purtatorul de cuvint al Rafo, care a subliniat si faptul ca este vorba de a patra banca de la care rafinaria incearca sa obtina creditare. “Daca am pierdut timpul cu aceasta banca, trebuie sa o luam de la inceput, cu alta banca, alta documentatie si alta procedura – a mai spus Marian. E o problema care ma sperie. E, undeva, ceva. Ceva se intimpla”. Purtatorul de cuvint al Rafo a precizat ca, in acest moment, conducerea rafinariei onestene poarta in continuare negocieri cu banca din Londra, de la care nu s-a primit, insa, nici un raspuns final. Ion Marian a trecut in revista si istoria incercarilor de a obtine creditul de 330 milioane de euro, de care Rafo are nevoie, pentru a finaliza programul de modernizare a tuturor instalatiilor. Initial, statul roman a acceptat o garantie de 330 milioane de euro, iar negocierile pentru obtinerea creditului s-au purtat cu Banca Goldman Sachs si s-au terminat brusc, exact in momentul in care ar fi trebuit sa se aprobe imprumutul. “Cind totul era OK, banca s-a retras – a amintit Ion Marian. S-a luat legatura cu alta banca, dar s-a intimplat acelasi lucru, la fel si cu a treia banca”. In acel moment, administratia si patronatul de la Rafo au ajuns la concluzia ca e mai bine sa incerce sa obtina un credit direct, fara garantie din partea statului, insa demersurile nu au avut succes. Acum s-a revenit la ideea garantiei de stat, dar pentru o suma mai mica, de doar 50 milioane de euro, si se ajunsese la o intelegere cu banca din Londra, cea de-a patra, insa si aceasta incercare este, pentru moment, blocata.
Rafinaria din Onesti, fenomen unicat in Romania
Factorii de conducere de la Rafo au ajuns la concluzia ca, pentru investitori, cea mai buna garantie nu este nici cea acordata de stat, si nici cea venita din partea vreunei banci sau institutii financiare, ci dovada faptului ca rafinaria poate functiona in conditii eficiente. “Toti asteapta ca Rafo sa ajunga la momentul de functionare – a subliniat Ion Marian. In acest an, trebuie sa repornim Rafo, macar partial”. Purtatorul de cuvint al rafinariei onestene a mai aratat ca, din surse proprii, s-au investit deja 47 milioane de euro, in modernizarea instalatiilor. In plus, toti salariatii sint platiti normal, desi rafinaria nu functioneaza de ani de zile. “Sintem unicat in Romania, din acest punct de vedere – a apreciat Ioan Marian. Cheltuielile cu munca vie inseamna 3.000 de lei de salariat pe luna, deci aproape un milion de euro pe luna, in total”. Marian a mai amintit si de lovitura primita din partea primarului din Onesti, Emil Lemnaru, care a trecut rafinaria si celelalte societati de pe platforma petrochimica in zona A de impozitare, cu taxele cele mai mari, in momentul in care Rafo trece printr-o perioada grea, in care face eforturi disperate pentru a reporni instalatiile. “Era mai bine sa invite la discutii toti directorii de pe platforma, mai inainte de a majora taxele si impozitele, dar acest lucru nu s-a facut – a sustinut oficialul de la Rafo. Am depus un memoriu la Primarie, dar n-am primit nici un raspuns”. Mai mult, s-a propus ca Rafo sa modernizeze intreaga zona, in momentul in care va reporni, cu conditia sa nu se majoreze taxele si impozitele, dar primarul a refuzat, dupa cum a precizat Ion Marian. Ca urmare, a fost contactata Prefectura Bacau, care a atacat in contencios hotaririle privind majorarea taxelor, iar Rafo este parte in aceste procese. In afara de lovitura primita din partea primarului PSD din Onesti, Rafo a mai avut parte si de o lovitura aplicata de guvernul PDL, care, dupa cum a precizat Ion Marian, a pretins, in mod abuziv, TVA in avans de la rafinarie, desi aceasta se afla in reorganizare judiciara in acel moment. Astfel, s-a retinut in mod gresit TVA de 29 miliarde de lei vechi, iar Rafo a solicitat restituirea acestei sume, dar si simplificarea procedurii de deducere a TVA-ului.
George MARTIN

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO