2012 aduce modificari importante in sistemul de invatamânt. Conform noii Legi a Educatiei, promulgata inca de anul trecut, din acest an clasa pregatitoare va intra in invatamântul primar, titularizarea profesorilor pe catedra se va face la nivel de scoala, iar finantarea unitatilor scolare se va face in functie de numarul de elevi inscrisi.
Legea Educatiei, intrata in vigoare inca de anul trecut, are o serie de prevederi care vor fi aplicate incepând cu 2012. Acestea aduc modificari importante in sistemul de invatamânt. Prima, la care inca se mai lucreaza la nivelul Inspectoratului Scolar, este cea referitoare la introducerea clasei pregatitoare (clasa 0 - care pâna acum apartinea de gradinite) la invatamântul primar. Asadar, noul an scolar ii va cuprinde din start si pe copiii de sase ani, care vor intra in clasa 0, ce precede clasa I. "La solicitarea scrisa a parintilor pot fi inscrisi in aceasta clasa si copii care vor implini vârsta de 6 ani pâna la sfârsitul anului 2012, daca dezvoltarea lor psihosomatica este corespunzatoare, asa cum prevede legea", a explicat inspectorul scolar general, prof. Florin Lazar.
Titularizare pe scoala
Anul trecut a fost ultimul an in care titularizarea profesorilor pe catedra s-a realizat in urma unui concurs national. Din acest an, modul de angajare al cadrelor didactice va fi complet diferit fata de anii trecuti. Trierea lor se va face direct la nivelul scolii. Concret, dascalii nu vor mai sustine examen organizat de Inspectoratul Scolar Judetean, ci se vor adresa direct scolii in care doresc sa predea. "Inspectoratul Scolar Judetean nu va mai organiza din 2012 examen national de titularizare, ci doar va viza corectitudinea organizarii concursurilor la nivel de unitate de invatamânt. A aparut deja Instructiunea nr. 5 care prevede clar ce trebuie facut. Consiliile de administratie din unitatile de invatamânt care au posturi didactice/catedre vacante/rezervate vor comunica situatia la ISJ si vor organiza individual concursuri pentru ocuparea lor", a explicat a precizat si inspectorul scolar general adjunct, prof. Teodora Craus, care se ocupa de partea de management institutional.
Finantare diferentiata
Pe lânga schimbarile de structura, invatamântul preuniversitar va avea parte si de o noua schema de finantare. Noua lege prevede clar ca din anul 2012, de data aceasta de la 1 ianuarie, se introduce masura privind costul standard per elev pe principiul "finantarea urmeaza elevul". Astfel, fondurile in scoli vor fi alocate tinând cont in primul rând de numarul elevilor inscrisi in fiecare unitate de invatamânt, existând si posibilitatea alocarii unor sume suplimentare in functie de performanta scolii. Se vorbeste si de costuri orientative standard de la 1.800 lei/an/ elev in invatamântul prescolar pâna la 2.700 lei/an/elev in invatamântul liceal.
Roxana Neagu
Topics: INVATAMANT
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Miliarde de lei sunt cheltuite arbitrar de Guvern, an de an, cu încălcarea legii finanţelor şi fără să existe nicio sancţiune. Prin fondu...
-
Pe foaia de hârtie: "Plan de reformare a băncilor" În timpul Consiliului European din 27-28 iunie, şefii de stat şi de guv...
-
Aflat in vizita in Bacau, ministrul Sanatatii - dr. Vasile Cepoi - a atras atentia ca fara un sprijin financiar consistent, Spitalul Muni...
-
Aproximativ 400 de manifestanti au demonstrat astazi in Piateta Tricolorului din Bacau, la mitingul organizat de PSD. http://www.ziaruld...
-
Partidele de stânga din opoziţie au obţinut sâmbătă o largă victorie în alegerile regionale din Republica Cehă, transformând în capita...
-
O tanara a povestit în faţa a 40 de instructori MISA, printre care şi Virgil Catalin Calin, practicile sexuale aberante ale lui Gregoria...
-
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că Edward Snowden, fostul consultant al NSA căutat de SUA, se află în continuare ...
-
Partidul Democrat Liberal va depune, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă intitulată "Brambureala din educaţie duce...
-
Marea gimnasta si-a condus tatal, Gheorghe Comaneci, pe ultimul drum, simbata, la Onesti – alaturi de ea, la marea suferinta au fost mama, f...
-
Budapesta sustine folosirea drapelului secuiesc, anunta Ministerul ungar de Externe, care considera ca solutia la problema privind simbolu...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
CULTURA
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: