Pavel Constantinescu (42 de ani) din comuna băcăuană Scorțeni, lucrător în domeniul petrolului și care de 17 ani muncește prin mai toate țările arabe, a trăit, luna trecută, experiența vieții lui. Omul a plecat pe 13 februarie să muncească în Libia și s-a întors rapid în România după numai două săptămâni, convins că a trăit un moment înspăimântător, pe care nu îl va uita niciodată.
„Începuse războiul și firma la care lucram a decis să ne trimită pe fiecare la casele noastre. Toți eram români petroliști. În total 23 de oameni. Era ceasul 9.20 seara și ne făceam bagajele. Eram în barăci, în mijlocul Deșertului Sahara, la șapte grade Celsius", rememorează Constantinescu.
Chiar dacă erau pregătiți psihic și fizic pentru o eventuală confruntare cu libienii răzvrătiți, niciunul dintre români n-a bănuit că noaptea aceea va fi una traumatizantă. „Eram într-un fel pregătiți pentru un eventual atac din partea localnicilor. Ne-am înarmat și noi cu bâte, răngi și cuțite și am scos roțile mașinilor pe care le aveam. Ne temeam să nu ni le fure cineva. Stăteam calmi, dar totuși atenți la orice zgomot din afară", își amintește bărbatul.
Dimineață la ora 4.00 era plecarea spre Benghazy, cea mai apropiată localitate de locul în care se aflau românii. Liniștea și tihna serii le-au fost spulberate însă într-o fracțiune de secundă, de un grup de tâlhari costumați în beduini și care au intrat peste ei în barăci.
Tâlharii au zburat cu mașinile peste garduri
Nici cuțitele și nici bâtele nu le-au mai putut fi de ajutor în confruntarea care a urmat. „12 oameni au năvălit brusc peste noi. Toți erau înarmați cu pistoale mitralieră, macete (n.r.- sabie încovoiată), cuțite și mascați în stil beduin. Doar ochii li se vedeau", a afirmat petrolistul. Chiar dacă românii erau mai mulți la număr decât atacatorii, frica de gloanțe i-a făcut să renunțe la orice formă de protest.
„N-au stat la discuții. Cu armele îndreptate spre noi, ne-au luat tot ce aveam, de la telefoane și până la laptopuri și bani. Ba chiar vreo doi colegi au fost loviți", a mai adăugat petrolistul.
Mai mult, omul recunoaște că au montat de bunăvoie roțile la mașinile parcate în fața barăcilor pentru ca tâlharii să le cruțe viața. „Ce să mai comentăm? Le-am pregătit mașinile de plecare și duși au fost. Efectiv, au sărit cu mașinile peste porți deoarece fusese furtună de nisip și se formase un fel de rampă peste garduri. Au zburat, pur și simplu!", a afirmat aproape îngrozit omul.
Românii au fugit cu o rabă veche
Norocul celor 23 de români petroliști a fost acela că una dintre mașini, cea mai veche, nu a putut fi pornită la cheie de atacatori. „Era o rabă stricată pe care doar niște români știu să o pornească. Ea a fost scăparea noastră", râde acum Constantinescu. Au plecat în trombă prin deșert până în localitatea Harouge (n.r. - fostul oraș Amal) locul unde se afla sediul companiei angajatoare.
De acolo, în zori oamenii s-au urcat în taxiuri și au plecat la Benghazy, iar apoi în port unde îi aștepta o fregată militară englezească. „Am mers cu fregata 22 de ore pe Marea Mediterană până în Malta. De acolo cu un avion Hercules al armatei române am ajuns la Otopeni", a mai afirmat băcăuanul.
A dat mâna cu fiul lui Gaddafi
Chiar dacă experiența trăită a fost una traumatizantă, Pavel Constantinescu s-ar întoarce oricând în Libia. Omul recunoaște că are prieteni arabi și că mereu s-a înțeles bine cu localnicii din zonele în care a lucrat.
În plus, el își amintește cum, în urmă cu doi ani, a dat mâna cu Yusuf Gaddafi, fiul dictatorului libian. „Mă aflam în deșet în zona Awbary și m-am întâlnit întâmplător cu fiul lui Gaddafi. Avea o mașină blindată și pe bancheta de lângă el era un pistol mitralieră. Nu era singur. Mai erau cu el alte două persoane", a povestit omul.
El își amintește cum, fiul lui Gaddafi a coborât din mașină și i-a întins mâna. Românul era emoționat. „Mi-a spus că își serbează ziua de naștere și m-a întrebat dacă nu am văzut cumva niște cisterne cu apă. Le pierduse. Îi trebuiau pentru petrecerea care urma", își mai amintește petrolistul băcăuan.
GALERIE FOTO CU LOCALNICII DEȘERTULUI
Prieten cu localnicii
După 17 ani petrecuți în țările arabe, Pavel Constantinescu spune că a învățat atât limba, cât și obiceiurile oamenilor de acolo. Se bucură ori de câte ori se întâlnește cu petroliștii arabi și chiar le cunoaște familiile. „Când am plecat din Libia m-am îmbrățișat cu toți. Le-am promis că voi reveni și că voi ține legătura cu ei cât voi sta în România. Nu mi-e teamă de Libia și nici de războiul de acolo. Sunt convins că așa brusc cum a început, la fel o să se termine", a mai adăugat Constantinescu.
DORINȚĂ
Băcăuanul spune că în Libia au mai rămas peste 40 de petroliști români, colegi cu el în aceeași companie. Cea mai mare dorință a sa este ca românii să ajungă întregi la familiile lor din țară. „Peste 20 de români sunt acum în zona Awbary și tot atâția în zona Gany. Ei nu au ajuns pe fregata englezească atunci când trebuia să ne îmbarcăm spre țară. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei", a afirmat Constantinescu.
Niciun comentariu: