In urmatoarele luni de zile, la Hotelul Trotus din Onesti vor avea loc mai multe sesiuni de pregatire a celor 110 facilitatori ce vor actiona in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, pentru prevenirea si limitarea abandonului scolar. Este vorba de proiectul „Scoala, o necesitate nu doar un drept”, care este finantat din fonduri europene si este derulat de asociatia „Tineri pentru viitor” din Bucuresti, iar prima actiune din cadrul acestui program a avut loc pina la sfirsitul saptaminii trecute. Mai intii au fost formati 48 de traineri, iar acestia vor pregati 110 facilitatori, care, la rindul lor, vor identifica elevii care prezinta riscul de abandon scolar, iar actiunile de pregatire se vor realiza la Hotelul Trotus. „Grupul nostru tinta este format din 2400 de elevi si 2400 de parinti din regiunea Nord-Est – ne-a spus Bianca Militaru, coordonator de proiect. A fost ales Onestiul, pentru conditiile optime oferite de Hotelul Trotus, pentru masa si cazare, precum si pentru spatiile puse la dispozitie. Activitatile de pina acum s-au defasurat foarte bine, cu ajutorul conducerii hotelului, iar participantii au fost foarte receptivi. Acum au fost participanti din judetele Vrancea si Bacau, dar la urmatoareele actiuni vor veni si din judetele Vaslui si Neamt”. La sfirsitul actiunii de saptamina trecuta, conducerea Hotelului Trotus a organizat si o masa festiva pentru participanti, iar programul artistic a fost asigurat de Eugen Ungureanu si DJ Lili. „Am dorit sa oferim o supriza placuta participantilor si ne bucuram ca si noi putem contribui la formarea unor oameni care sa lupte impotriva abandonului scolar”, ne-a precizat Marcel Bujor, directorul general al Hotelului Trotus din Onesti. Dupa ce facilitatorii vor fi formati de catre traineri, vor fi identificate si cazurile in care exista riscul de abandon scolar, iar copiii aflati in aceasta situatie vor fi ajutati de asociatia „Tineri pentru viitor”, cu rechizite, imbracaminte, incaltaminte sau consiliere, iar caravanele cu acest scop vor porni tot de la Onesti. (George MARTIN)
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/03/02/hotelul-trotus-din-onesti-%E2%80%93-cartierul-general-al-luptei-impotriva-abandonului-scolar.html
Home
»
INVATAMANT
» Hotelul Trotus din Onesti – cartierul general al luptei impotriva abandonului scolar
Topics: INVATAMANT
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Clarificarea regimului juridic al infrastructurii sistemului de alimentare cu apa si canalizare, identificarea solutiilor necesare desfas...
-
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a apreciat luni că zona euro nu se va dezagrega sub greutatea crizei datoriilor, dar că în Europa r...
-
Conform celor de la GSP, care au stat toată ziua cu ochii pe conturile de Facebook ale soțului (sic!) lui Laurențiu Reghecampf, Anamari...
-
Lemnaru a vrut sa indatoreze Onestiul pentru modernizarea unor drumuri nationale Creditul pe care Primaria Onesti intentiona sa-l faca nu s...
-
Cand vine vorba de candidatul pe care-l vor sustine la prezidentialele din 2014, social-democratii nu au nici ei nevoie de ghicitoare, c...
-
Premierul Victor Ponta afirma, intr-un interviu acordat ziarului The Guardian, ca este dispus "sa coabiteze" cu presedintele T...
-
Ion Cristian Viscreanu, administratorul societăţii băcăuane Comnef, a fost reţinut în această dimineaţă de procurorii Parchetului de pe lâ...
-
Cancelarul pare în sfârşit gata să-şi asume puterea, dar şi responsabilităţile pe care le are în Europa. Însă cum proiectele sale de refo...
-
Judecătorii Mircea Moldovan, Elena Rovența, Ion Stanciu și Sorin Ciprian sunt acuzați de procurorii DNA de fapte de corupție. Anchetato...
-
Papa Benedict al XVl-lea a abdicat, dar îşi va respecta angajamentele pe care le-a stabilit în programul său până pe 28 februarie, când ...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
CULTURA
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS
Niciun comentariu: