» » Liberalii vor decide soarta viceprimarului din Onesti


Liberalii vor decide soarta viceprimarului din OnestiPe ordinea de zi a sedintei de joi a Consiliului Local Onesti figureaza un proiect de hotarire privind schimbarea din functie a viceprimarului din municipiu, democrat-liberalul Constantin Florian, iar initiativa apartine unui grup de consilieri PSD. Insa propunerea a fost facuta inca de la precedenta sedinta, de catre social-democratul Endre Bereczki, care a invocat protocolul care a stat la baza infiintarii noii aliante politice, Uniunea Social-Liberala (US-L). Conform acestui protocol, functia de viceprimar ar reveni liberalilor, pentru ca social-democratii o detin pe cea de primar, insa liderii PNL nu luat inca o decizie. Consilierii liberali au sustinut ca propunerea facuta din tabara PSD este prematura, iar Mihalea Badic, presedintele PNL Onesti, a precizat ca asteapta si discutiile din cadrul conducerii judetene a partidului. Pe de alta parte, democrat-liberalii, care au 6 mandate de consilieri, nu s-au aratat dispusi sa renunte la postul de viceprimar, iar in cazul in care social-democratii, care au 9 consilieri, isi vor mentine propunerea, atunci cei care vor decide vor fi liberalii, care au 6 consilieri. Dar si in tabara PD-L au existat opinii contradictorii, exprimate si simbata, cu ocazia algerilor din organizatia municipala, la care unii lideri judeteni, cum ar fi Silviu Bondor sau Gabriel Berca, l-au sfatuit pe viceprimarul Florian sa-si dea demisia mai inainte de a fi inlocuit din functie. „Ar trebui sa ne retragem noi, pentru ca nu avem nimic de cistigat”, a considerat Berca. Insa Valerian Vreme, ales ca presedinte al PD-L Onesti, a fost de alta parere. „Cind esti in teren, trebuie sa joci – a spus Vreme, in cadrul unei conferinte de presa, care s-a desfasurat simbata. Imi mentin opinia ca PD-L trebuie sa aiba aceasta functie de viceprimar. Avem in vedere si protocolul incheiat cu liberalii, in 2008, si care a fost semnat pe o perioada de 4 ani”. Desi protocolul respectiv a fost denuntat de liberali, Valerian Vreme a facut apel la liderii PNL, sa nu voteze schimbarea viceprimarului, si i-a criticat, in acelasi timp, pe social-democrati. „E o manevra politicianista a celor de la PSD – a declarat Vreme, cu o saptamina in urma, la o alta conferinta de presa. Inainte de a face acest lucru, ar trebui sa mearga si sa ia pulsul onestenilor. Daca si-a facut treaba, de ce sa-l schimbe?”. Pe de alta parte, viceprimarul pare impacat cu situatia. „Atita timp cit este vorba de o functie politica, nu voi contesta deciziile care se vor lua prin vot, in Consiliul local”, ne-a spus Constantin Florian.
Si primarului din Onesti i se cere sa plece
Dupa ce social-democratii din Onesti au cerut schimbarea din functie a viceprimarului democrat-liberal, Constantin Florian, a urmat replica actualului ministru al Comunicatiilor, Valerian Vreme, care a lansat cateva atacuri fara precedent la adresa primarului de la PSD, Emil Lemnaru, caruia i-a cerut demisia. „Interesul onestenilor este sa il schimbe pe actualul primar, Emil Lemnaru, pentru a da o alta sansa Onestiului – a spus Vreme. S-a dus din jos, in mai jos, iar in jurul lui Lemnaru nu a crescut nimic. El nu reprezinta decit un singur lucru: trecutul. Acum doi ani era vremea schimbarii, cind a candidat Ioan Aron Popa. N-a fost sa fie, dar niciodata nu-i prea tirziu. La Onesti nu sint proiecte, pentru ca ei sint anchilozati in proceduri comuniste. Trebuie sa tratam foarte serios problema schimbarii actualului primar. Bugetul facut de el e orientat catre subdezvoltare si nu tine cont de mediul economic. Primarul Emil Lemnaru face ce face de 20 de ani: matura orasul si atit. Trebuie sa-si prezinte demisia. In prima parte a mandatelor a mai facut ceva, dar in ultimii 10 ani, si mai ales in ultimii 4 ani, nu a facut absolut nimic. Proiectele pentru scoli, cu fonduri europene, au venit de la Ministerul Invatamintului, deci sa nu se mai laude cu meritele altora, ca el n-a avut nici un merit. El e caracterizat prin lipsa de initiativa si incompetenta, a lui si a celor din jurul lui, dar si prin neadaptarea la nou. E prea mult sa mai stea un an, iar onestenii sa faca presiuni si ei, ca primarul sa plece”. Valerian Vreme a mai spus ca bugetul conceput de primar „nu are nici o facilitate pentru cei care vor sa-si dezvolte afaceri”, iar banii pentru culte i-a dirijat doar catre doua zone, satul catolic si catedrala, fara a aloca ceva pentru biserica de la Mal, unde sta fostul senator Aron Popa, sau pentru cea de pe Calea Marasesti, unde locuieste chiar Vreme. Acesta a mai spus ca Lemnaru „face absolut totul de fatada” si nu are viziune, nu gindeste in perspectiva. Vreme a dat ca exemplu faptul ca nu mai sunt locuri in cimitirele din oras, iar cei din administratia locala nu s-au gindit din timp ca se va ajunge aici. Primarul Emil Lemnaru a raspuns partial criticilor facute de Valerian Vreme, pe care l-a acuzat, printr-un comunicat de presa, ca nu a intervenit deloc pentru asfaltarea portiunii de drum de la intrarea in oras dinspre Adjud. De asemenea, Lemnaru a sustinut ca masurile luate de Guvernul Romaniei, din care face parte si Valerian Vreme, au dus la distrugerea mediului economic din Onesti, la scaderea cu 40 % a bugetului local, la saracirea accentuata a populatiei, ba chiar la moartea rapida a onestenilor, care nu mai incap in cimitire. „Speram ca sloganul «Sa traiti bine» nu va conduce la cresterea numarului de morti”, ne-a spus Lemnaru.
George MARTIN

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO