Conducerea PNL a decis luni, în şedinţa BPN, excluderea din partid a senatorului Sorin Roşca Stănescu după ce preşedintele PNL. Crin Antonescu, liderul PNL, a anunţat această propunere, în urma acuzelor publice adresate de acesta preşedintelui Traian Băsescu, au declarat pentru Mediafax surse din PNL.
Conform Statutului PNL, decizia de excludere adoptată de Biroului Politic Naţional urmează să fie supusă votului Delegaţiei Permanente a PNL.
Şedinţa conducerii PNL în care s-a votat asupra propunerii de excludere din partid a lui Sorin Roşca Stănescu s-a desfăşurat în prezenţa senatorului, care nu a dorit să facă declaraţii înaintea reunirii acestui for.
Antonescu a precizat că la şedinţa de luni a BPN senatorul Sorin Roşca Stănescu va avea dreptul să-şi spună punctul de vedere.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri seară că, dacă documentele invocate de senatorul Sorin Roşca Stănescu în privinţa preşedintelui Traian Băsescu sunt false, va propune excluderea acestuia din partid, o reuniune a forurilor de conducere ale PNL putând avea loc luni sau marţi.
"Dacă nu se întâmplă ca, să zicem, Parchetul sau Oficiul pentru Spălarea Banilor să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (de excludere - n.r.) rămâne cea pe care v-am spus-o", a afirmat preşedintele PNL.
"Indiferent de decizia lor, rămân liberal şi susţin PNL şi pe Crin ANtonescu. Sigur că este, practic, o înfrângere a mea faptul că nu se confirmă autenticitatea acestor documente. Eu zic să aşteptăm ancheta, noi nu avem anchetă, ci un document care spune că nu s-a facut un virament - e vorba de conturi arhivate", a declarat Sorin Roşca Stănescu.
Roşca Stănescu a facut publice mai multe documente, despre care acesta a spus ca demonstreaza faptul ca presedintele s-a folosit de "bani negri" in campania electorala din 2004. El a mentionat ca, la acea vreme, in contul bancar al Aliantei DA au fost sapte milioane de dolari din strainatate.
Apoi, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) a precizat ca documentele prezentate de SRS sunt false. Procurorii au constatat ca operatiunile mentionate "nu sunt reale" si nu au fost efectuate, dupa ce Oficiul pentru Spalarea Banilor s-a autosesizat in acest caz.
"A fost dezbătută şi supusă votului solicitarea mea de excludere a senatorului Sorin Roşca Stănescu şi BPN, prin vot secret, a adoptat această propunere. Ea va fi înaintată Delegaţiei Permanente, parlamentarii partidului sunt excluşi în ultima fază de Delegaţia Permanentă, dar numai la propunerea BPN", a declarat Antonescu, la finalul şedinţei BPN a PNL.
Niciun comentariu: