» » » Cum au fost achitaţi complicii la fuga lui Omar Hayssam


SRI a reconstituit întregul traseu până în Siria al teroristului condamnat în România, stabilind la nivel de minut fiecare pas al său şi al celor care l-au ajutat să fugă. Judecătorii însă nu au luat în seamă în raportul SRI.

Curtea de Apel Oradea i-a achitat toamna trecută pe Omar Mahmoud, Omar Mukhles, fraţii lui Hayssam Omar, şi Mustafa Tartousi pentru că l-ar fi ajutat pe Omar Hayssam să părăsească România, iar ultimul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. 

Magistraţii nu au luat în seamă raportul SRI care a identificat, pe minute, traseul fugii, considerând că ar fi fost reconstituit doar traseul unor telefoane mobile, nu şi al celor care le-au folosit. Însă această sentinţă nu ţine seama de o serie întreagă de fapte suspecte ale complicilor, care au ajutat la fuga din ţară a lui Hayssam Omar: cumpărarea unei maşini noi cu două zile înaintea evadării sau câteva drumuri spre Constanţa pe căi ocolitoare, nu pe traseul cel mai scurt, Autostrada A2.

Teroristul numărul 1 în România, Omar Hayssam, a fugit din România în urmă cu aproape 7 ani. În baza unor acte ce atestau boli grave ale celui judecat pentru terorism, Hayssam a fost eliberat din arest. Apoi şi-a planificat fuga din ţară, iar Serviciul Român de Informaţii şi procurorii DIICOT spun că planul a fost pus în aplicare împreună cu Mustafa Tartousi, dar şi cu fraţii săi, Omar Mahmoud şi Omar Mukhles. SRI a reuşit să stabilească pas cu pas fuga lui Omar Hayssam şi a depus la dosar raportul cu toate datele, stabilind traseul.

Bucureşti - Constanţa cu maşină nou-nouţă  

 Conform raportului SRI, pe 28 iunie 2006, Omar Hayssam a fost la Curtea de Apel Bucureşti, la termenul de judecată în dosarul în care era judecat pentru terorism. Apoi s-a întâlnit cu mai mulţi membri ai familiei sale la sediul uneia dintre firmele controlate de familia Omar. În aceeaşi zi, Mahmoud Omar, fratele lui Hayssam, a fost plecat la Constanţa cu un autoturism BMW, fiind surprins de radarul Poliţiei Rutiere în localitatea Coşereni, din judeţul Ialomiţa.

Pe 29 iunie, Omar Mukhles, celălalt frate al lui Hayssam, a plecat cu un Renault Laguna spre Constanţa, prin Urziceni, „având drept rol verificarea şi asigurarea traseului în vederea deplasării în siguranţă a lui Omar Hayssam. Autoturismul a fost achiziţionat şi înmatriculat cu doar două zile mai devreme, pentru a fi utilizat în cadrul operaţiunii de plecare din ţară a lui Omar Hayssam, în contextul în care alte autovehicule ale familiei erau cunoscute de organele de cercetare”. Şi acest autoturism a fost surprins de radar în localitatea Coşereni, judeţul Ialomiţa.   În acelaşi timp, Omar Hayssam şi Omar Mahmoud au plecat pe traseul Voluntari – Lilieci – Ion Roată – Slobozia. Omar Hayssam a vorbit la telefonul său de pe raza comunei Voluntari la ora 16.09. Cei doi s-au deplasat cu autoturismul BMW. Cei trei fraţi s-au întâlnit între Urziceni şi Slobozia, după care Omar Mukhles a revenit în Bucureşti, iar ceilalţi doi au mers mai departe spre Constanţa.

Citeste mai mult: adev.ro/mmp4qh

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO