» » » Regionalizarea în opt nu e pe placul maghiarilor


Chiar dacă susțin cu fățărnicie că regionalizarea nu trebuie realizată pe criterii etnice, reprezentanții UDMR depun toate eforturile pentru crearea unei enclave maghiare, de sine stătătoare, în mijlocul României • Liderii Uniunii acreditează ideea că trebuie să ceară ajutor de la Budapesta în această privință • Ei susțin că au realizat studii care demonstrează că împărțirea în cele opt regiuni, pe care o pregătește Guvernul, este cea mai proastă variantă posibilă, dar amână prezentarea dovezilor în sprijinul celor afirmate pentru sfârșitul primăverii, când va fi prea târziu pentru a se mai putea schimba ceva • Unii lideri maghiari, însă, nu se sfiesc să declare că o regiune de dezvoltare „care să se bazeze pe Ţinutul Secuiesc, pe judeţele Harghita, Covasna şi o parte din Mureş, va fi soluţia ideală”
Fie că sunt la putere sau în opoziție, reprezentanții Uniunii Democrate a Maghiarilor din România sunt „Gică contra” când vine vorba despre regionalizare. Nu pentru că le-ar displăcea ideea de creștere a nivelului autonomiei locale, ci pentru că singura asemenea unitate administrativ-teritorială care-i interesează nu respectă condițiile geografice „obligatorii”. Mai pe românește, pentru că au văzut în regionalizare șansa de a-și îndeplini cea mai mare dorință, și anume autonomia teritorială, realizată pe baze etnice. Nu este de mirare că uzează de orice mijloc pentru a convinge puterea, fie că a fost vorba despre PDL sau, acum, despre USL, că regiunea perfectă este cea formată din județele Harghita și Covasna, jumătate din Mureș, plus ceva-ceva din județele din jur, obligatoriu cu populație majoritară de etnie maghiară.
Metodele folosite sunt diverse, de la bătut cu pumnul în masă, în cazul PDL-ului, până la „periuța” aplicată liderilor politici care conduc acum România, de la ajutorul venit de la Budapesta și până la argumentele „economice” și studiile efectuate la nivelul întregii țări, dar și la un nivel superior, european. Nici măcar tentativele de dezinformare nu au fost uitate.

citeste integral pe ZIUAnews.ro

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO