Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, că la protestul împotriva condamnării la trei ani de închisoare a fostului subsecretar de stat Marko Attila, pentru retrocedarea clădirii Liceului 'Szekely Miko', programat la Sf. Gheorghe în data de 1 septembrie, vor fi 20.000 de participanţi.
'Ne aşteptăm la peste 10.000, dar eu cred că vor fi 20.000. Dar peste 10.000 vor fi sigur', a spus Kelemen, la finalul dezbaterii din cadrul Festivalului Peninsula, pe marginea sentinţei care a dus la anularea retrocedării imobilului respectiv şi la condamnarea a trei persoane pentru abuz în serviciu, inclusiv al lui Marko Attila.
Liderul UDMR a arătat că deşi sentinţa nu este definitivă, fiind pronunţată în primă instanţă, protestul de la Sfântu Gheorghe doreşte să preîntâmpine un precedent în anularea unor retrocedări şi nicidecum o acţiune politică şi debutul campaniei electorale a UDMR.
'Eu nu am ce să fac dacă instanţa în iunie a luat o decizie. Nu eu am programat această şedinţă şi această decizie şi într-un astfel de caz nu poţi să aştepţi până când trec toate alegerile. În 2013 vor fi alte probleme, în 2014 avem alegeri din nou. Nu are nicio legătură cu anul electoral 2012, nu noi am programat acest lucru şi nu începem campania electorală. Acolo (la Sfântu Gheorghe -n.r.) nu vom face politică. Acolo vom vorbi despre câteva principii şi despre câteva lucruri, care - că e sau nu an electoral - trebuie să fie principii importante şi respectate', a arătat Kelemen. Mai multe pe AGERPRES
Home
»
ACTUALITATE
» Kelemen Hunor se aşteaptă ca la protestul de la Sf. Gheorghe să participe 20.000 de persoane
Topics: ACTUALITATE
About Unknown
Hi there!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O.P. VIDEO
Popular Posts
-
Artista Elena Cârstea, care s-a întors din SUA pentru a participa la Eurovision, a intrat într-un conflict cu ziarista de monden Liliana L...
-
Florarii asteapta marfa blocata in vama Florile care ar trebui sa ajunga din Olanda in florariile din Bacau zac in TIR-uri la vama. Soferii...
-
La închiderea urnelor de vot, Traian Băsescu şi-a anunţat victoria, spunând că "flacăra democraţiei a rămas aprinsă". Preşedintele...
-
Scăderea abruptă a dobânzilor de pe pieţele interbancare a adus o gură de aer pentru debitorii români îndatoraţi în euro, în condiţiile î...
-
Preşedintele PDL Vasile Blaga declarat luni, după citirea hotărârii CCR privind invalidarea referendumului de demitere a preşedintelui, c...
-
Dan Voiculescu sustine ca Traian Basescu ar putea fi suspendat din nou la sfarsitul lui octombrie. De asemenea, fondatorul Partidului Con...
-
Hotelul Trotus din Onesti a gazduit, zilele acestea, cea de-a III-a editie a emisiunii-concurs “Miss Show TV”, realizata de Romania Miss Sho...
-
"Pamantul trage apa din plante" Fermierii s-au laudat prea devreme ca 2011 e un an foarte bun pentru agricultura, poate cel mai b...
-
La Salina Tirgu Ocna din Bacau, la 240 de metri sub pamint, se afla singura biserica ortodoxa din Romania facuta dintr-un perete imens de s...
-
36 de pasageri şi-au găsit sfârşitul, în urma unui accident aviatic în Republica Congo. Aeronava s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţia...
CULTURA
Tags Cloud
ACTUALITATE
AFACERI
ALEGERI
ANCHETE
ANUNTURI GRATUITE
CALENDARUL ZILEI
CARICATURI
CONFLICTE
CULTURA
Cotatii Bursa de Valori Bucuresti
ECONOMIE
EVENIMENT
EXTERN
FILME ONLINE
FINANTE
INDEX MATERIALE
INVATAMANT
JUSTITIE
LOCAL
MAGAZIN
MEDIA
METEO
MISTERELE LUMII
OPINII
POLITICA
POLITIE
PRESA ONLINE
PUBLICITATE
SANATATE
SCANDAL
SOCANT
SOCIAL
SPORT
TE DOARE MINTEA
Top Story
VIDEO NEWS

Niciun comentariu: