» » Un nou post de televiziune a luat fiinta in Onesti

TV Kit Onesti este noul post de televiziune din municipiul de pe Trotus, care a fost lansat zilele trecute, in cadrul unei festivitati care a fost transmisa in direct. Au participat parlamentari din judetul Bacau, primari din Zona Onestiului si reprezentanti ai administratiilor locale, judetene si centrale, directori de firme de pe Valea Trotusului, consilieri locali si lideri politici din zona, precum si sefi ai altor institutii publice. Prezentarea a fost facuta de Dana Lungu, director al postului TV Kit, care facut precizari despre obiectivele prioritare ale noii televiziuni. “Ne propunem sa oferim informatii corecte, obiective si de calitate, astfel incit telespectatorii nostri sa fie la curent cu cele mai importante stiri”, a spus Dana Lungu, care a mai precizat ca grila de programe va fi una diversificata, care sa acopere cit mai multe domenii, cum ar fi stirile, talk-show-urile politice, divertismentul sau muzica. “Ne propunem sa aducem in fata publicului telespectator cit mai multi invitati de calitate, care au ceva de spus si de la care onestenii asteapta raspunsuri”, a mai spus Dana Lungu. Din echipa de la TV Kit Onesti mai fac parte Cristi Bibire, Camelia Ilies, Otilia Pintilioaie, Eugen Gondos si Robert Bulimes, precum si personalul tehnic. Actionarul unic al postului este Cristi Lungu, sotul Danei Lungu. Invitatii de la lansarea noii televiziuni au vorbit si ei, in direct, despre importanta postului pentru comunitatea din Onesti si despre impactul pe care il va avea acesta asupra vietii onestene. TV Kit Onesti emite pe aceeasi frecventa pe care emitea si vechiul post, One TV.

George MARTIN

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply

O.P. VIDEO